Între noi şi oportunităţile pregătite de Dumnezeu este un pod pe care nu mulţi au îndrăzneala să păşească. Prin puţinele exemple din această carte Dumnezeu vrea să ne spună să nu privim la valurile învolburate ce se năpustesc asupra podului ci la ceea ce ne aşteaptă la capătul acestuia. Cei care au trăit evenimentele relatate au păşit înainte cu credinţă în Dumnezeu, văzând provocări acolo unde alţii nu vedeau decât dificultăţi.
Citind aceste istorioare, atât cei mici cât şi cei mari vor găsi modele de inspiraţie în băieţii care au trecut biruitori prin felurite nenorociri şi circumstanţe vitrege ale vieţii, dar care au devenit oameni de onoare.