Momentul să devenim inspirații
Începutul de an școlar speram să liniștească apele și să aducă lucrurile la normalul de dinaintede pandemie. Normalul însă se lasă așteptat. Normele de organizare se schimbă de la o zi laalta și fiecare schimbare ne produce disconfort, ne ridică întrebări și ne strecoară confuzie. Oricât de frustrant ar fi, trebuie să ne obișnuim cu schimbarea. Devine tot mai clar că biserica și departamentele ei nu vor mai fi ce au fost, dar asta nu înseamnă că biserica va înceta să mai fie. Biserica va continua să trăiască indiferent de vremuri, circumstanțe și generații, pentru căFondatorul ei este viu. Biserica va continua să se transforme pentru că orice organism viu setransformă continuu, se fortifică pentru a răspunde noilor condiții și provocări.
Lucrarea cu copiii caută și ea soluții în această perioadă. Vestea bună e că suntem ofuncționalitate în trupul lui Christos, și atâta timp cât El trăiește, noi avem o misiune. Această misiune își va păstra mereu substanța, chiar dacă își va schimba forma, structura și organizarea. Ca lideri ai lucrării cu copiii putem inspira viziune, energie și acțiune în viața bisericii. Nu emomentul să dezertăm și să căutăm scuze abandonului slujirii. E momentul să dăm mai mult:mai multă creativitate, mai multă eficiență, mai mult Cuvânt. Implicarea noastră poate aprindeîn alții pasiunea slujirii și poate mișca rotițe care au înțepenit.
Nu e ușor să fim pionieri în găsirea și implementarea unor idei noi, dar nu e nici imposibil. Suntem creați după chipul și asemănarea Creatorului, adică având un potențial creator fantastic. Fiți rotițele care fac ca lucrarea cu copiii să funcționeze din nou și chiar mai bine decâtînainte.
Persida Coste