• image

Trei vizitatori

Text Biblic

  • Geneza 18:1-15

Materiale necesare

  • o bucată mai mare de pânză sau un cearceaf
  • o bucată mai mică de pânză sau un prosop
  • o eşarfă

Povestirea le va fi prezentată copiilor prin prisma unui slujitor al lui Avram. Povestitorul se va costuma, imitând îmbrăcămintea celor din vechime, cu bucata mare de material înfăşurată pe lângă corp, iar cea mică – în jurul capului – legată cu eşarfa.

Bine v-am găsit, dragi copii! Ce bine e aici, la voi! Acolo de unde vin eu e aşa de cald… Vin tocmai din îndepărtatul Canaan… de la stăpânul meu, Avram. Sunt sigur că ştiţi multe despre el, chiar dacă nu l-aţi întâlnit personal.

Vă amintiţi cum a ascultat el de Dumnezeu, şi-a lăsat casa, prietenii, locurile natale şi a plecat înspre Ţara Promisă, fiindcă aşa i-a spus Dumnezeu? Şi eu am plecat atunci cu el, nu ne-a fost uşor, drumul a fost lung şi obositor dar stăpânul meu s-a purtat aşa de frumos cu noi, ne-a încurajat şi ne-a făcut călătoria mai plăcută.

Apoi, ai noştri au început să se certe cu slujitorii lui Lot şi uite-aşa, am ajuns să ne despărţim de Lot şi de tot ce era al lui. Iarăşi mi-a fost greu, aveam un prieten printre slujitorii lui Lot, dar am înţeles încă o dată un lucru despre Avram, stăpânul meu: era un om care Îl iubea pe Dumnezeu, avea o inimă bună şi se încredea în El. Ştia că ceea ce Dumnezeu spune, se împlineşte! Despre lucrul acesta aş vrea să vă povestesc astăzi.

Eram pe lângă corturile noastre, lângă stejarii lui Mamre, ocupaţi cu munca noastră de zi cu zi: îngrijeam de animale, scoteam apă pentru ele şi pentru ai casei, aveam grijă ca toate să fie la locul lor, în bună ordine. Era pe la amiaz, era aşa de cald afară, te toropea căldura. Avram ieşise la uşa cortului, privea în zare… Deodată, Domnul Dumnezeu i s-a arătat: trei bărbaţi stăteau în picioare lângă el. Eu eram prin preajmă, nu i-am văzut venind, nu am auzit niciun zgomot, i-am văzut pur şi simplu stând la uşa cortului. Stăpânul meu, când i-a văzut, a alergat înaintea lor şi s-a plecat la pământ. L-am auzit zicând: ,,Doamne, dacă am căpătat trecere în ochii tăi, nu trece, rogu-Te, pe lângă robul tău.” Apoi i-a invitat să rămână la masă şi să se odihnească puţin. Oaspeţii au acceptat invitaţia. Avram a mers în cort la Sara şi i-a spus să facă nişte turte din făină albă. El a dat fuga la vite, a ales un viţel tânăr, sănătos şi ni l-a dat nouă în grijă, spunându-ne să îl tăiem şi să gătim carnea viţelului, dar să ne grăbim. Nu am stat pe gânduri, ne-am apucat cu toţii de treabă şi cât de repede am putut noi, masa era gata.

Avram a mai dus la masă nişte unt şi lapte pe lângă carnea viţelului, turtele coapte de Sara miroseau şi arătau minunat… era un ospăţ pe cinste… Avram a stat tot timpul cu cei trei musafiri ai lui şi i-a servit la masă, până au terminat cu toţii de mâncat.

Eu eram prin prajma acelui loc, mă asiguram că sunt toate în regulă când i-am auzit pe vizitatori întrebând de Sara. Am vrut să merg eu să o caut, dar l-am auzit pe Avram răspunzând că Sara e în cort. Atunci, unul dintre ei i-a spus lui Avram că la anul pe vremea aceea se va întoarce la el, iar Sara, soţia lui, va avea un fiu.

Acum aş vrea să fac o mică paranteză şi vă întreb pe voi – mai ştiţi câţi ani avea Avram când a plecat din Haran, la porunca Domnului, spre Ţara Promisă? Avea şaptezeci şi cinci de ani. De atunci până la vizita celor trei trimişi ai Domnului a mai trecut ceva vreme… Sara era şi ea cam de aceeaşi vârstă… Amândoi erau oameni bătrâni când au auzit vorbele musafirilor lor… Sara a râs în sinea ei: nu am avut copii în tinereţe, să mai am copii acum când sunt aşa de bătrână? Ea nu realiza puterea lui Dumnezeu şi faptul că ce Dumnezeu promite, duce la îndeplinire. Mai mult ca sigur, Sara se uita la femeile de vârsta ei care erau aproape de ea, slujnice, vecine… Ele aveau deja copii mari, ba chiar aveau nepoţi şi strănepoţi… cum să aibă ea acum un bebeluş?

Atunci, Domnul i-a spus lui Avram: ,,Pentru ce a râs Sara zicând: Cu adevărat să mai pot avea copil eu, care sunt bătrână? Este oare ceva prea greu pentru Domnul?”

Sara s-a speriat când a auzit cuvintele Domnului, a încercat să nege, i-a fost ruşine să recunoască faptul că a râs, dar Dumnezeu ne ştie gândurile şi faptele, ne cunoaşte aşa de bine… în faţa lui nu ne putem ascunde!
Cei trei vizitatori s-au ridicat apoi şi au plecat mai departe.

Copii, până nu plec, aş vrea să vă reamintesc un lucru. Nu uitaţi niciodată: Nimic nu este imposibil pentru Dumnezeu. El Îşi ţine promisiunile, ceea ce promite, duce la îndeplinire!

Vă mulţumesc că m-aţi primit la voi şi m-aţi ascultat aşa de atenţi. Rămas bun! La revedere!