Luându-i pe copii aşa cum sunt

 „Învaţă-l pe copil calea pe care trebuie să meargă şi când va îmbătrâni nu se va abate de la ea.”

 

Interpretarea acestui verset, pe care am auzit-o aproape întreaga viaţă, ar suna cam aşa: «Dacă noi îi învăţăm pe copii să trăiască aşa cum Dumnezeu doreşte ca ei să trăiască, atunci când vor fi maturi vor continua să urmeze căile lui Dumnezeu.» Mulţi părinţi care au adolescenţi îşi găsesc alinarea în această interpretare. Adolescentul lor a devenit un rebel, dar ei se ancorează în speranţa că, de vreme ce l-au dus pe copilul lor la biserică în fiecare duminică, tot ceea ce mai trebuie să facă este să aştepte câţiva ani, după care al lor copil se va întoarce la Domnul.

Aş vrea să vă propun două interpretări diferite ale acestui pasaj. Dar în introducere, haideţi să ne uităm la două expresii cheie, anume: învaţă şi drumul pe care trebuie să meargă.

“Învaţă” are trei înţelesuri, în funcţie de modul în care abordezi etimologia cuvântului. În ebraică, termenul desemnează modalitatea în care mamele îşi “învăţau” copiii să mănânce, şi anume, luau pe vârful degetului mâncare solidă pe care o aşezau pe limba copilului, ca să-l forţeze să înveţe cum să înghită. Acesta este un proces de “învăţare” prin repetare constantă şi semnificaţia lui ar acredita interpretarea tradiţionalistă a acestui pasaj.

Al doilea înţeles al lui “învaţă” semnifică procesul de “modelare “ sau “formare”. Acesta este cuvântul folosit atunci când se vorbeşte de confecţionarea unui arc pentru săgeţi. În acest context, vom ”modela”  bucata de lemn în funcţie de fibra sa. Nu vom încerca să fabricăm un arc fără să ţinem cont de direcţia fibrei lemnului, dimpotrivă, vom modela arcul în direcţia fibrei lemnului. Ceea ce atrage după sine această interpretare referitoare la lucrare sugerează faptul că Dumnezeu i-a înzestrat pe copiii noştri cu anumite înclinaţii şi daruri. Studiile de specialitate pun în evidenţă faptul că ei se nasc cu ”personalitate”, aşa cum ar putea, de altfel, mărturisi oricine care lucrează cu noi născuţi. Dacă venim pe lume cu un dar existenţial, cu anumite abilităţi înnăscute, atunci acest pasaj relevă că munca noastră cu copiii trebuie să fie în acord cu intenţia lui Dumnezeu în ceea ce-i priveşte.

A treia semnificaţie a lui “învaţă” se leagă de ideea de “a-l aşeza pe cineva pe calea cea bună“. Aceasta presupune, prin urmare, că există o cale care nu rătăceşte. Dacă ai putea doar să îl aşezi pe copil pe drumul cel bun, atunci el îl va urma în mod natural. O cale care ar putea semăna, de exemplu, cu drumul de la Oradea la Cluj: este puţin dificil să-ţi găseşti direcţia prin Oradea, dar, o dată ce ai ieşit din oraş şi te afli pe calea cea bună, tot ce-ţi mai rămâne de făcut este să o urmezi.

Înţelesul literal al expresiei “calea pe care trebuie să meargă” este, de fapt, “calea lui”. Se disting două perspective de abordare a acestei expresii, iar semnificaţia rezidă în modul în care interpretezi conceptul ”învaţării”. Prima interpretare a lui învaţă (cea tradiţionalistă), nuanţează semnificaţia de ”calea lui”, referindu-se la ”calea lui Dumnezeu”. Cu alte cuvinte, dacă îl învăţ cu credincioşie pe copilul meu «calea lui Dumnezeu», atunci el nu se va îndepărta de Căile Domnului când va îmbătrâni. Dar dacă interpretăm calea lui drept calea copilului,  înţelesul se schimbă, şi încă într-un mod dramatic.

Dacă ne gândim la “învaţă” având în vedere cel de-al doilea sens prezentat (acela de modelare), în cazul acesta vom observa că termenul desemnează următoarea realitate: a lucra cu copilul ţinând cont de aptitudinile semănate în el, în funcţie de voia lui Dumnezeu, întăreşte posibilitatea de a întipări în caracterul copilului nostru obiceiuri care vor rămâne adânc înrădăcinate în sufletul lui pentru toată viaţa. Aşadar, dacă lucrăm cu copilul încurajând părţile lui forte, şi îl educăm potrivit potenţialităţilor lui specifice, ca daruri ale lui Dumnezeu, atunci lecţiile pe care i le vom preda se vor sedimenta mult mai adânc în sufletul copilului, iar el se va ţine mult mai strâns de învăţătura lor.

Dacă, dimpotrivă, adoptăm o a treia posibilitate de interpretare a lui ”învaţă” (a aşeza pe cineva pe calea cea bună) şi considerăm calea lui în înţelesul de cale a copilului, atunci ajungem la o interpretare diametral opusă. Altfel spus, aşezându-l pe copil pe calea lui proprie, adică lăsându-l să se comporte cam cum vrea (în mod egoist, răutăcios, rebel, arogant), atunci când va fi mare, el va continua să trăiască doar potrivit voiei sale, fără să mai ţină cont şi de ceilalţi, având astfel un comportament deviant.

Acum o sută de ani, majoritatea predecesorilor noştri trăiau la ţară. Educaţia se făcea, cu preponderenţă, sub călăuzirea directă a părinţilor. Copiii din vremea aceea învăţau să lucreze la câmp mergând şi făcând aceasta alături de părinţii lor. Băieţii învăţau să fabrice mobilă lucrând împreună cu taţii lor. La fel, fetele învăţau să coase şi să gătească făcând aceste lucruri alături de mamele lor. Oricare din noi, care am petrecut timp cu copiii organizând activităţi împreună cu ei, putem afirma că atunci când suntem în preajma lor (şi în special când lucrăm sau ne îndeletnicim cu vreo activitate împreună) se nasc conversaţii prin intermediul cărora ajungem să povestim despre viaţă şi despre ceea ce este important pentru noi. Acesta este modelul de educare a copiilor pe care Moise l-a dat urmaşilor lui Israel (Deuteronom 6: 7).

Societatea de astăzi însă ia copiii de lângă noi preţ de mai multe ore pe zi. Când vin acasă, copiii noştri trebuie să stea şi să înveţe alte câteva ore. Uneori nu putem participa la procesul lor de învăţare deoarece, pur şi simplu, trebuie să înveţe lucruri pe care noi înşine nu le prea înţelegem. Eu sunt norocos, de vreme ce soţia mea predă la o facultate şi cunoaşte multe lucruri. Dar nu toţi părinţii sunt profesori în şcoli; mulţi dintre noi nici măcar n-am avut şansa de-a face o facultate.

În acest context, întru cât ocaziile noastre de a interacţiona cu copiii noştri s-au redus, dacă ne dorim ca ei să urmeze “căile lui Dumnezeu”, “lucrând cu copiii având în vedere specificităţile cu care i-a creat Dumnezeu”, sau dacă ne dorim să prevenim situaţia în care ei ar dori “să îşi urmeze propriile lor căi”, atunci trebuie să alegem să facem următorul lucru: să ne propunem deziderate legate de educaţia lor şi să ne dezvoltăm modalităţi practice, adecvate, pentru a lucra cu copiii noştri. În acelaşi timp, trebuie să fructificăm fiecare ocazie de a ne petrece timpul împreună cu copiii noştri.

Când eram copil, aveam un câine pe care în fiecare seară tata îl scotea la plimbare, unde mă invita întotdeauna să merg cu el. Ne plimbam povestind, iar eu am învăţat multe, foarte multe lucruri de la tatăl meu…

Acum, în calitate de tată, încerc şi eu să petrec timp cu fiul meu organizându-ne diverse activităţi împreună. Nu avem un câine (locuim într-un apartament), dar mergem în diferite locuri împreună şi încerc să-l ajut, de exemplu, la teme. Când era mic, obişnuiam să îi cânt înainte de culcare şi mă rugam pentru el în fiecare seară. Acum, ca adolescent, mă roagă de multe ori să merg şi să mă rog cu el înainte de culcare.

Mi-am imaginat un plan foarte clar a ceea ce îmi doresc să devină fiul meu, anume ca el să cunoască Biblia, să-l cunoască pe Dumnezeu, să fie disciplinat în gândire şi în faptă, şi să administreze bine resursele pe care i le-a oferit Dumnezeu. Nu-mi doresc neaparat ca fiul meu să devină doctor, avocat, inginer, misionar sau pastor. Poate să fie în egală măsură şi măcelar, mecanic sau programator de computere, ori preşedintele unei mari companii. Sunt convins că Dumnezeu îi va arăta fiului meu ce îşi doreşte de la el. Datoria mea însă este să-l ajut să crească şi să înveţe să fie pesoana pe care Dumnezeu şi-o doreşte.

Iată la ce ne-a chemat Dumnezeu – să ne ajutăm copiii să devină oamenii pe care Dumnezeu îi doreşte. Dar acest proces nu este un parcurs natural, în sensul că nu se întâmplă pur şi simplu. Proverbe 22: 6 ne face o promisiune legată de creşterea copiilor, dar ne şi atenţionează: dacă rămânem credincioşi în a-i ajuta pe copiii noştri să devină ceea ce Dumnezeu îşi doreşte ca ei să devină, ei vor fi acea persoană pentru întreg cursul vieţii lor, dar dacă le dăm voie să-şi urmeze propriile lor căi egoiste, egocentrice, atunci ei vor deveni aşa pentru tot restul vieţii lor.

Pe măsură ce vă gândiţi la aceste lucruri, vă încurajez să îi cereţi lui Dumnezeu înţelepciune în a vă arăta cum să petreceţi timp cu copiii voştri. Vă încurajez totodată să-i cereţi înţelepciune pentru a înţelege darurile şi abilităţile pe care le are copilul vostru, aşa încât să vă ajute să vă educaţi copilul folosindu-vă de modul – specific în ceea ce priveşte abilităţile – în care a fost creat de Dumnezeu. Vă încurajez să îi cereţi lui Dumnezeu să vă ajute să înţelegeţi cum îşi doreşte să devină copiii voştri, aşa încât să-i puteţi ajuta să devină ceea ce El îşi doreşte ca ei să devină. Şi un ultim gând, împărtăşiţi şi altora ceea ce vă învaţă Dumnezeu în acest proces. Spuneţi-ne ce face Dumnezeu în viaţa voastră, în viaţa copiilor voştri şi în viaţa copiilor pe care îi educaţi.