Dezvoltarea liderilor

Pentru că lucrare creşte, se extinde, avem nevoie de oameni dedicaţi şi implicaţi în această lucrare. În cadrul diferitelor întâlniri şi conferinţe cunoaştem voluntari, oameni noi care îşi doresc să slujească împreună cu noi. Pentru astfel de persoane, organizăm întâlniri de dezvoltare e liderilor, în care îi pregătim pe aceştia să ducă mai departe nobila chemare: aceea de a-i sluji pe cei micuţi!

Mărturii

Larisa a crescut la grupa de copii din Biserica Betel Oradea. Timidă, dar silitoare nu lipsea aproape niciodată de la întâlnirile cu copiii. Urmărea atentă ce se întâmpla și lua parte la activități simplu, fără să facă vâlvă sau rumoare în jurul ei. Anii au trecut și fetița timidă, începea să se evidențieze fără a face eforturi în acest sens. Pur și simplu își ducea sarcinile încredințate la îndeplinire cu toată responsabilitatea unui om matur, dar fără a aștepta prea multe laude și aprecieri. Făcea totul ca fiind de datoria ei. În clasa a VIII-a, i s-a lansat provocarea de a ajuta la una dintre grupele de copii mai mici. Ai fi zis că firea ei timidă o va împiedica și chiar dacă va accepta provocarea, va renunța cu timpul. Dar lucrurile au stat altfel. Plină de entuziasm, Larisa a început să participe la toate instruirile EGM la care a avut ocazia si încetul cu încetul a devenit unul din învățătorii de referință ai școlii duminicale din biserica ei.  Astăzi, la doar 18 ani, nu doar că îi învață pe copii calea lui Dumnezeu, ci are determinarea de a sta în fața altor învățători și a le preda modelul biblic de predare EGM.

Larisa este doar unul dintre voluntarii noștri care s-au maturizat participând la instruri și înțelegând chemarea de a se multiplica, de a-i învăța pe ceilalți ceea ce ea a constatat că funcționează la grupa de copii. Povestea Larisei au trăit-o și alți lideri EGM care azi își instruiesc colegii din școala duminicală: Andrei, Cristina, Idina, Claudiu, Lidia, Emanuela, Ruxi, Liana, Moni, Ștefana, Anamaria și alții. Îi poți cunoaște la instruirile noastre, dar mai mult, poți deveni chiar tu unul din ei.