Copiii – un diamant de şlefuit

Un băieţel, pe nume Schicklgruber, s-a născut şi a crescut în Europa, în urmă cu aproximativ 100 de ani. Ca şi tânăr, părinţii lui au eşuat în a dezvolta o relaţie apropiată şi pozitivă cu el. Au eşuat şi în a dezvolta pozitiv potenţialul din el. Nu a fost niciodată învăţat să facă deosebire între bine şi rău. Nu a fost îmbrăţişat sau apreciat nici măcar o dată. Într-o noapte, şi-a auzit părinţii certându-se şi vorbind despre divorţ. Băieţelul a fost convins că părinţii îl urăsc şi că îl vor părăsi. Aşa că a început să-şi construiască un zid emoţional împrejurul lui. Începând cu acel moment, şi-a propus să facă tot ce-i stă în putinţă să ajungă în frunte, să fie numărul unu. Băieţelul a crescut şi a devenit un bărbat. Bărbatul a devenit un lider. Liderul a devenit unul care a făcut istorie. Îl cunoaştem cu toţii sub numele de Adolf Hitler.

Fiecare copil se naşte cu un potenţial uriaş. De modul în care acest potenţial este descoperit şi dirijat depinde destinul oricărui om pe această planetă.

Dumneavoastră şi cu mine – care am fost copii o bună bucată de vreme – suntem acum adulţi. Azi, avem la rândul nostru copii. Poate că nu suntem pregătiţi pentru aşa ceva. Poate ne sperie gândul că avem în responsabilitatea noastră nişte suflete de a-l căror destin vom da socoteală. Unii dintre noi ne simţim, aşa în secret, ca nişte copii care avem copii. Ne simţim cumva neliniştiţi, sau chiar pierduţi.
Dacă vrem să le oferim o şansă copiilor noştri pentru un viitor şi o nădejde strălucită, trebuie să facem ceva. Nu putem doar sta şi aştepta să vedem cum vor ieşi lucrurile.

În mod clar, nu ne putem alege strămoşii, dar putem încerca să ne modelăm urmaşii.
Sunt convins că, dacă vom şti să ne luăm copiii pe umeri, ei vor vedea, cu siguranţă, mai departe decât putem vedea noi.

Sunt CÂTEVA MOTIVE pentru care îmi doresc să-mi văd copiii dezvoltându-şi potenţialul din ei şi lăsând ceva valoros şi bun în urma lor. Care sunt acestea?

1. Văd potenţialul din ei şi vreau să atingă potenţialul maxim pus de Dumnezeu în ei.
Cred din toată inima că în lăuntrul copiilor noştri sălăşluieşte un potenţial uriaş ce poate influenţa lumea din jurul lor.
2. Vreau să le asigur un start avantajos în viaţă.
Nu cred că sunt singurul părinte care spune că ar dori să-i ofere copilului său avantajele pe care el nu le-a avut. Vreau să-i ajut pe copii să ajungă cât de departe se poate.
3. Vreau să-şi croiască singuri cărări drepte cu picioarele lor.
Este datoria mea (nemaivorbind de plăcerea pe care o simt) să dezvolt în ei un caracter sănătos, deprinderi serioase în luarea deciziilor, abilităţi relaţionale şi curajul de a le duce mai departe.
Neal Postman, critic la Universitatea din New York, spunea: „Copiii sunt mesajele vii pe care le trimitem într-un timp pe care noi nu-l vom putea vedea.”

Reggie Joiner, fondatorul organizaţiei FamilyWise a sumarizat CINCI PRINCIPII majore lăsate de Moise în Deuteronom capitolul 6, legat de modul în care putem semăna valorile lui Dumnezeu în copiii noştri. Nu vom face un studiu aprofundat al pasajului, ci vom menţiona doar principiile izvorâte de aici, pentru că reprezintă fundamentul pe care trebuie clădite toate eforturile noastre de a dezvolta potenţialul din copiii noştri.

1. Nu contează ceea ce ştim, dacă nu ştim ceea ce contează.
„Ascultă, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru este singurul Domn.” (Deuteronom 6: 4)
O frază simplă, dar profundă. Întreaga lege mozaică era bazată pe acest adevăr.
Toate cunoştinţele noastre nu contează dacă nu ştim ceea ce contează.
La fel se întâmplă şi în creşterea şi în descoperirea potenţialului din copiii noştri. Trebuie să ştim ceea ce contează, care sunt acele adevăruri centrale pe care trebuie construit tot ceea ce urmează.
Ştim ceea ce contează în viaţă? Ştim care sunt lucrurile vitale, spre deosebire de cele importante sau urgente? Le-am comunicat noi copiilor noştri?
2. Relaţia este mai importantă decât regulile
„Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta.” (Deuteronom 6: 5)
Indiferent de cât de importante ni se par regulile, ele sunt mai puţin importante decât relaţia. Dumnezeu nu spune să păzeşti poruncile Mele cu toată inima ta, cu tot… etc.
Vă rog să nu mă înţelegeţi greşit. Regulile sunt importante. Avem nevoie de ele. Dar regulile nu transformă inima. Ele, eventual, transformă comportamentul exterior, nicidecum lăuntrul nostru, motivaţiile şi atitudinile noastre.
Relaţia, iubirea caută folosul celuilalt şi aceasta influenţează totul, dinspre interior înspre exterior.
Am observat că, pe măsură ce relaţia mea cu copiii mei creşte, este tot mai uşor pentru ei să respecte regulile cerute de mine. Mai mult, pe măsură ce copiii cresc şi relaţia noastră se dezvoltă, nevoia de reguli se diminuează.

3. Valorile acestea trebuie să fie mai întâi în noi, înainte de a putea prinde rădăcini în ei
„Şi poruncile acestea pe care ţi le dau astăzi, să le ai în inima ta.” (Deuteronom 6:6)
Aici, Moise se adresează părinţilor. Înainte de a le cere ceva copiilor noştri, trebuie ca, mai întâi, acele lucruri să se găsească în noi.
Cu alte cuvinte, nu putem oferi ceva ce nu avem. Mai întâi, noi trebuie să deţinem valorile, pentru ca mai apoi să avem nădejdea că vor deveni şi valorile copiilor noştri.

4. Nu cantitatea sau calitatea timpului petrecut împreună contează, ci cantitatea timpului de calitate petrecut împreună
„Să le întipăreşti în mintea copiilor tăi… ” (Deuteronom 6: 7)
Aud des în jurul meu dezbateri asupra importanţei timpului de calitate petrecut cu copiii şi nu atât de mult a cantităţii lui (doar avem aşa de puţin timp la dispoziţie în lumea în care trăim).
Puţin, dar bun! ni se spune mereu. Nu cred că aceste două concepte – cantitate şi calitate – se exclud reciproc. De ce n-ar fi Mult şi bun?!
Ca să întipărim ceva în mintea copiilor noştri, avem nevoie şi de cantitate de timp, şi de calitatea acestuia.

5. Ceea ce merită ţinut minte trebuie repetat
„ …şi să vorbeşti de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula.” (Deuteronom 6: 7)
Una din slăbiciunile omeneşti este uitarea. Chiar şi adulţii au nevoie să audă de mai multe ori un lucru ca să-l poată reţine. Copiii nu sunt cu nimic diferiţi.

Vorbind de dezvoltarea potenţialului din copil, cred că sunt TREI LUCRURI MAJORE pe care noi, ca şi părinţi, putem şi trebuie să le facem. Cu toţii ne dăm seama că un astfel de subiect nu se rezolvă prin intermediul unui articol dintr-o revistă dar, cel puţin, putem pune câteva întrebări, putem stimula la gândire şi aprofundare. În plus, nu am o reţetă proprie valabilă pentru toată lumea.

Cele trei lucruri despre care vă spuneam sunt:
luarea deciziilor,
învăţarea copilului să înveţe şi
planificarea experienţelor de învăţare.

Încurajaţi copilul să ia decizii

Această deprindere este absolut necesară fiecărui copil. Nici un părinte nu-şi doreşte un copil pasiv, neadaptat, mereu dependent de alţii în luarea deciziilor.

Luarea deciziilor îl ajută pe copil să-şi dezvolte un simţ al independenţei.
Nu vorbesc aici de o independenţă de autoritate, ci de o independenţă în a face faţă situaţiilor vieţii. Nedând posibilitatea copilului să facă alegeri, poate fi dăunător pentru viaţa lui. Când copilul va aştepta ca altcineva să ia decizii în locul lui, el va deveni o marionetă în mâinile oricărei persoane mai autoritare ce va intersecta viaţa lui.
Alegerile pot începe de la vârste foarte fragede, cu cele mai mărunte lucruri: cu ce culori să coloreze cartea de colorat, în ce cameră sau la ce masă să coloreze, cu ce hăinuţe să se îmbrace (din două variante alese de mama… ), şi aşa mai departe. Bineînţeles, cantitatea şi seriozitatea deciziilor care trebuie luate vor creşte o dată cu vârsta.

Luarea deciziilor îl va ajuta pe copil să-şi dezvolte un simţ al responsabilităţii.
O persoană responsabilă este cea care ia o decizie după ce a calculat consecinţele. A învăţa un copil să suporte consecinţele alegerilor sale îl va educa în domeniul luării deciziilor responsabile. De aceea, nu încercaţi să anulaţi de fiecare dată consecinţele alegerilor făcute. Uneori, când acestea nu sunt grave (mă refer la cele care nu afectează sănătatea sau viaţa lui) merită să fie „plătite” de copil. Vor fi extraordinare lecţii de viaţă.

Luarea deciziilor măreşte încrederea copilului în capacităţile sale şi, totodată, în noi ca părinţi, care le acordăm încredere copiilor noştri.
Încrederea noastră în copil, percepută de acesta, este un element fundamental în dezvoltarea lui sănătoasă.

Luarea deciziilor ajută la evitarea sau la scăderea numărului actelor de indisciplină.
Comportamentul copiilor este mai bun atunci când fac ceva ce au ales ei înşişi să facă. În contrast cu aceasta, când unui copil i se spune să facă ceva ce el nu vrea să facă, deseori acesta va reacţiona şi va avea grijă să facă de cunoscut tuturor ceea ce nu-i convine.

Învăţaţi copilul să înveţe

Adevărul este că fiecare dintre noi ne cunoaştem copiii şi vedem care sunt domeniile în care ei sunt dotaţi în mod special. Îi vedem semănând cu unul dintre părinţi şi deja ştim cum vor reacţiona, cum se vor raporta la aproape toate lucrurile din viaţa lor. În domeniile unde sunt dăruiţi de Dumnezeu, copiii vor creşte mai repede şi mai uşor şi nu va fi nevoie de intervenţia noastră necontenită.
În acelaşi timp, destul de uşor, ne dăm seama de domeniile în care copiii noştri nu sunt atât de dotaţi şi trebuie să intervenim cu mai multă atenţie, mai ales dacă aceste neajunsuri pot avea consecinţe pe termen lung.

Un copil se dezvoltă şi creşte când este expus unor activităţi stimulative care îl obligă să-şi folosească toate cele cinci simţuri. Dacă ştiţi că un copil nu poate face o activitate, va trebui să găsiţi o cale de a-l implica, fără să simtă stresul aferent. Câteva idei pe care le-am văzut funcţionând sunt:
1. Când copilul nu este familiar cu o anume activitate, încercaţi să împărţiţi sarcina respectivă în câţiva paşi mai mici.
Învăţarea este mai uşoară în paşi mărunţi.

2. Încurajaţi verbal fiecare efort, imediat ce este depus.
„ …ce bună este o vorbă spusă la vreme potrivită!” (Proverbe 15: 23)

3. Puneţi copilul să lucreze în echipă cu un alt copil care are deprinderea necesară sau realizaţi dumneavoastră sarcina împreună cu el.

4. O dată ce copilul a prins mişcarea, repetiţia este foarte importantă.
Învăţarea presupune şi greşeli. Dacă nu simte iritarea noastră în faţa eşecului său, copilul va putea încerca din nou.
Planificaţi experienţe de învăţare

Descoperirea şi dezvoltarea potenţialului copilului are nevoie de experienţe directe, planificate şi controlate de părinţi. Părinţii nu ar trebui să se mulţumească doar cu situaţiile aduse la întâmplare de viaţă.
Există pe piaţă o mulţime de resurse în acest domeniu.

Dacă şi dumneavoastră sunteţi ca şi mine, atunci sunt sigur că aţi prefera să vă vedeţi copiii influenţând lumea din jurul lor, decât să vedeţi lumea influenţându-i pe ei. Îmi doresc să-i văd că au părerile lor bine înrădăcinate în Sfintele Scripturi, să-i văd făcând alegeri bune. Nu vreau să fie victimele circumstanţelor prin care vor avea de trecut. Îmi doresc să fie nişte tablouri-portret, nu nişte simple oglinzi. Oglinzile nu fac altceva decât să reflecte orice se găseşte în faţa lor. Portretele sunt personalizate, specifice, nu se schimbă indiferent de cine stă în faţa lor.

Copiii sunt o moştenire de la Domnul şi avem o responsabilitate faţă de ei.

 

Rei Abrudan