Ce-și doresc copiii cel mai mult

Oare ce ar răspunde un copil la întrebarea :”Ce ţi-ai dori să primeşti cel mai mult?”. Probabil că la început am primi un răspuns care reflectă dorinţele imediate ale copilului, cum ar fi bani sau îmbrăcăminte, note bune la şcoală sau la lucrarea de mâine. Dar dacă am clarifica puţin copilului întrebarea, rugându-l să găsească un răspuns mai general şi care să se aplice la toţi copiii, probabil că ceea ce ne-ar răspunde ar fi „Părinţii” sau (mai ales dacă sunt copii bine educaţi din biserică) „Isus”. Iar dacă i-am întreba care sunt lucrurile de care ei au nevoie şi pe care, fie părinţii lor, fie Domnul Isus pot să le ofere, este foarte probabil ca răspunsul lor să fie „Dragoste”

Una dintre problemele spirituale majore ale fiecăruia dintre noi este că pur şi simplu nu ne dăm seama cât de mult suntem iubiţi. Dacă tu şi cu mine am şti şi am crede cu adevărat (atât cu mintea cât şi cu inima) cât de mult ne iubeşte Dumnezeu, atunci toate problemele şi frământările noastre ar lua o cu totul altă dimensiune şi semnificaţie.

Prin urmare, cred că unul dintre lucrurile esenţiale pe care noi ca lucrători cu copiii sau ca  părinţi trebuie să le facem pentru copiii noştri este să-i învăţăm cât de mult sunt iubiţi. Putem face acest lucru prin diverse cuvinte, prin acţiunile sau atitudinile noastre sau pur şi simplu spunându-le direct că-i iubim. Bineînţeles că asta nu face ca învăţătura pe care le-o dăm copiilor, încurajarea, echiparea sau disciplinarea lor să fie activităţi mai puţin importante – dar fără dragoste, aşa cum spune Pavel în 1 Corinteni, s-ar putea ca eforturile noastre să fie în zadar.

Întoarce-te puţin în copilăria şi adolescenţa ta. Indiferent dacă, în general vorbind, a fost fericită sau tristă, gândeşte-te la următoarea întrebare: care au fost persoanele care au avut cel mai mare impact pozitiv în viaţa mea? Dacă ai crescut într-o familie iubitoare, atunci probabil că părinţii tăi se situează undeva foarte sus în capul listei, dar cine sunt ceilalţi oameni de pe lista ta şi de ce i-ai trecut acolo? Făcând acest exerciţiu ar rezulta o listă cu vreo 4, 5 persoane, toate credincioase, care, au acelaşi lucru în comun. Despre toate aceste persoane eu am ştiut (despre majoritatea încă mai ştiu) că sunt „pentru mine”, sau „de partea mea”, sau „le pasă de mine”; indiferent ce descrieri aş folosi, pot spune că am ştiut că m-au iubit. Cred că au fost mai mulţi oameni care au ţinut la mine în copilărie, dar pe aceştia nu mi-i amintesc prea bine pentru că, dintr-un motiv sau altul nu am ştiut sau simţit dragostea lor.dragoste-copii

În copilărie, un rol important in viaţa fiecărui copil îl are şcoala, iar învăţătorii şi profesorii au aici un rol esenţial. Din păcate cei mai mulţi dintre aceştia şi-au pierdut orice ideal sau motivaţie de a preda bine (atât din cauza sistemului de învăţământ, cât şi a salariilor mici), astfel încât ajung în faţa elevilor lipsiţi de pasiune pentru materia lor şi de dragoste pentru cei care le stau în faţă. Din păcate aşa se întâmplă uneori şi în bisericile noastre, şi, din diverse motive învăţătorii de Şcoală Duminicală se simt adesea izolaţi (nevăzuţi, inexistenţi pentru biserică) şi subestimaţi. Conducătorii şi bătrânii bisericii sunt chemaţi să-i încurajeze şi să-i iubească pe învăţătorii de copii astfel încât aceştia să poată face aceleaşi lucruri pentru copiii cu care lucrează.

Cum se traduce în practică acest concept de a arăta dragoste copiilor? Sau şi mai simplu spus, cum poţi să arăţi copiilor tăi că sunt iubiţi? Ca şi în cazul oricărei relaţii, câteva dintre modalităţi ar fi:

  • Să petreci timp cu copiii pentru a putea să-i înţelegi şi să devii prieten cu ei, mai ales în contexte din exteriorul bisericii (ieşirile de o zi sau două şi taberele sunt ocaziile ideale pentru acest scop). O relaţie şcolară de tip profesor-elev în care tu eşti în poziţia de autoritate, ştii toate lucrurile şi nu doreşti decât să transmiţi nişte informaţii şi valori, fără să ţii cont de nevoile reale ale copiilor (pe care nu poţi să le cunoşti decât dacă petreci timp cu copiii şi te împrieteneşti cu ei astfel încât ei să se deschidă şi să povestească cu tine) nu va transmite niciodată copiilor ceea ce ei au nevoie să ştie, şi anume că sunt iubiţi.
  • Un alt lucru, care se leagă strâns de cel de mai sus, este disponibilitatea noastră ca învăţători de a vorbi cu copiii ca şi cu egalii noştri (în termeni de valoare) şi de a arăta interes în lucrurile care sunt importante pentru ei: familiile lor, hobby-urile lor, şcoală sau orice altceva ce este important pentru copil. Uneori copiii vin la biserică şi nici un adult nu vorbeşte cu ei până când nu ajung la Şcoala Duminicală şi chiar şi atunci, de multe ori, nu vorbim cu copiii, ci doar le vorbim din marea noastră experienţă biblică sau de viaţă.
  • Fii pregătit întotdeauna să ierţi şi să tolerezi atunci când este necesar. Prin natura lor,copiii sunt extrem de imaturi, aşa că, în timp ce le transmitem şi aşteptăm de la ei standarde înalte de comportament, trebuie să fim grabnici la a-i ierta (de 7 ori? Nu, de 70 de ori câte 7!!!)
  • Fii pregătit să-i aperi pe copii ori de câte ori este necesar, să lupţi pentru drepturile lor.
  • Gândeşte-te cum ai putea să le oferi copiilor ceea ce este cel mai bun în termeni de timp şi efort, calitatea materialelor pe care le foloseşti la predare, calitatea cântecelor, a echipamentului pe care îl foloseşti. De ce trebuie ca biserica „adulţilor” să aibă cele mai bune materiale, iar copiilor să le fie lăsate resturile?…

Cred că un lucru care te-ar ajuta foarte mult să-i iubeşti pe copii este să-i vezi într-o manieră pozitivă, de fapt, aşa cum îi vede Dumnezeu: suficient de importanţi pentru ca Domnul Isus să fi murit şi pentru ei!! Unii dintre copii sunt foarte uşor de iubit pentru că sunt frumoşi, cuminţi, receptivi; sunt însă mulţi copii (şi numărul lor parcă este în creştere în biserică) faţă de care parcă ne este mai greu să ne apropiem şi să-i iubim, fie pentru că ne creează probleme, fie pentru că nu se potrivesc neapărat cu stilul nostru. Domnul ne cere să-i iubim pe toţi, fără discriminare, aşa cum o face şi EL şi putem să-i iubim doar dacă avem în minte imaginea lui Dumnezeu despre ei, dacă-i considerăm valoroşi şi le oferim aceeaşi atenţie ca şi celorlalţi copii, şi dacă credem că pot ajunge să facă lucruri mari pentru Dumnezeu. Cum îţi priveşti copiii din clasa ta? Câtă valoare vezi în ei? Cât de mult te lupţi pentru sufletul lor şi pentru binele lor? Dacă vei răspunde sincer la aceste întrebări, vei şti de fapt cât de mult îi iubeşti pe copii şi cât de mult simt ei acest lucru.

La urma urmei, nu conţinutul programei noastre de predare, excelenţa prezentărilor noastre, abilităţile de a preda şi de a disciplina copiii sunt cele mai importante, oricât de mult ar conta ele. Pe termen lung, ceea ce contează şi ceea ce-şi vor aminti, este cât de mult i-am iubit şi cum am reuşit să le arătăm acest lucru!

 

Violeta Faragau

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

[1] Acesta este un test simplu pe care îl putem face fiecare dintre noi fie cu propriii copii, fie cu copiii din grupa de şcoală duminicală.